Cum arată profilul companiilor care se înscriu pentru credite în programul IMM Invest

Autor: Cristian Tudorescu

Am realizat împreună cu echipa Confidas.ro, platformă de analiză a companiilor din România, un profil sintetic al companiilor care aplică în programul IMM Invest. Am utilizat datele primelor 15.182 de societăți care s-au înregistrat în prima zi, până la ora 17.00, pe site-ul www.imminvest.ro. Aceste concluzii pot fi extinse la nivelul primelor 20.000 de companii aplicante după încheierea primei zile, oferind un portret al business-urilor care doresc să apeleze la acest tip de credit bancar, cu garanție de până la 90% din partea statului.

De știut de la bun început, că înscrierea unei companii pe website-ul programului nu conferă vreo prioritate în accesarea banilor. Societatea primește acordul de principiu din partea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, dacă îndeplinește criteriile de eligibilitate cerute. Adevărata triere va fi făcută de băncile finanțatoare, așadar companiile aplicante vor trebui în final să se califice din punct de vedere al bancabilității.

Cele mai multe aplicații din prima zi până la ora 17 sunt din partea companiilor de comerț și din industria prelucrătoare. De asemenea, ponderi importante au lucrările de construcții și domeniul HoReCa, unde am inclus și agențiile de turism.

Din perspectiva cifrei de afaceri, observăm că aproape 87% din aplicanții primei zile sunt companii cu cifra de afaceri de maxim 10 milioane de RON, conform datelor financiare 2018 sau 2019, acolo unde acestea sunt deja depuse. Acestea sunt în general microîntreprinderi așa cum sunt definite de legislația europeana, cu un prag maxim de 2 milioane de euro cifra de afaceri și sub 10 angajați.

Am analizat calitatea companiilor aplicante până acum, utilizând instrumentul ConfiRisk pe care l-am dezvoltat împreună cu Confidas pe baza datelor din platformă. Scoring-ul ConfiRisk este pe o scară de la 1 la 10, unde intervalul 8 – 9,9 este al companiilor cu risc foarte scăzut pentru partenerii de afaceri, fie ei creditori de tip financiar sau comercial. La polul opus, companiile cu un ConfiRisk sub 2 prezintă un risc major pentru creditorii pe termen lung, fiind de regulă companii cu pierderi și/sau capitaluri proprii negative.

67,9% dintre companiile care s-au înscris în prima zi pe imminvest.ro se încadrează la un scoring > 6 pe baza metodologiei ConfiRisk, ceea ce reflectă șanse mai mari ale acestora de a se califica pentru un credit de capital de lucru și/sau unul de investiții, din perspectiva băncilor finanțatoare.

În schimb, 14,7% dintre companiile aplicante analizate au capitaluri proprii negative în bilanț, în cazul acestorașansa unei finanțări de tip bancar fiind mai degrabă excepția, decât regula.

L-am întrebat pe Eduard Burghelia, cofondator al platformei Confidas.ro, cum vede perspectiva acestor credite pentru antreprenorii români: „Deși creditele prin programul IMM Invest vor fi garantate până la 90% de către statul român, ne așteptăm ca băncile să aplice politicile lor de creditare de o manieră prudentă, astfel încât finanțările acordate să fie unele sustenabile pentru business-urile respective”

In concluzie, recomand ca antreprenorii să urmărească scoringul ConfiRisk disponibil în platforma Confidas, să discute cu banca sau băncile cu care lucrează pentru o pre-evaluare pentru un credit IMM Invest, astfel încât în momentul înscrierii pe site-ul imminvest.ro șansele ulterioare de finanțare să fie mai mari.

Mă puteți contacta la [email protected] pentru a evalua mai departe oportunitatea de a aplica apoi la un astfel de credit.

Succes și spor la business!

0 răspunsurile pe "Cum arată profilul companiilor care se înscriu pentru credite în programul IMM Invest"

Lăsați un Mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2019 Business Insights. Toate drepturile rezervate.

X